Daniel Niculae: „Chiar dacă nu avem un Messi, mergem pe Stade de France să câștigăm”

Redactor:
Nicu Bădescu
Daniel Niculae:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbalistul echipei AS Monaco, Daniel Niculae, a declarat,
într-un interviu acordat cotidianului L’Equipe, că naționala
României își respectă adversarele, dar nu se teme de nimeni, și că
meciul cu Franța este important pentru șansele echipei antrenate de
Răzvan Lucescu de a se califica la Euro-2012.

„Sper că este doar o impresie faptul că echipa României
pare mai puțin puternică decât atunci când a pus probleme Franței
la Campionatul European și în preliminariile CM. Vom ști mai multe
după meciul cu Franța. Până acum, nu avem rezultate rele. Problema
este că nu reușim să înscriem mai mult decât adversarii. Împotriva
Albaniei credeam că vom reuși, dar am fost egalați în ultimele
minute. Chiar dacă este dificil de acceptat, ăsta este fotbalul.
Calificarea noastră depinde de rezultatul din Franța. Nu va
condiționa totul, dar este foarte important. Echipa care va câștiga
va obține un avans față de cealaltă. Franța este cea mai puternică
echipă din grupă, dar asta nu înseamnă că vom veni pe Stade de
France învinși dinainte. Venim pentru a juca și a câștiga. O
victorie împotriva Franței ne-ar motiva. Este posibilă. Noi
respectăm pe toată lumea, dar nu ne este teamă de nimeni”
,
a spus Niculae.

Daniel Niculae a precizat că reprezentativa României se luptă
pentru locul doi, în timp ce Franța este favorita grupei D.
„Fiecare echipă își face calculele. Cea care are cele mai
mari șanse să termine prima este Franța. Noi ne luptăm pentru locul
doi. Va fi o luptă strânsă, este suficient să vedem primele noastre
rezultate, două remize. Din nefericire, acest început al
calificărilor nu mă surprinde. În prezent nu mai există echipe
mici. Toate știu să câștige sau să mențină un rezultat”,
a
adăugat el.

Atacantul a explicat necalificarea României la turneele finale
din ultimii ani, cu excepția Euro-2008, prin faptul că fotbalul a
evoulat și nu mai există aceleași valori ca înainte. „Chiar
dacă echipa noastră este bună, puțini dintre noi evoluează în
străinătate”
, a mai spus Niculae.

Întrebat dacă în absența lui Adrian Mutu naționalei României nu
îi lipsește un jucător care „să tragă echipa în sus”, Daniel
Niculae a răspuns: „Avem lideri. Însă la noi nu există un
Messi. Chiar dacă este de ajutor, un jucător nu poate acum să
câștige un meci singur. Noi ne bazăm pe un grup de
18”.

Niculae a descris reprezentativa României ca fiind „o
echipă echilibrată formată din tineri entuziaști și din jucători
mai vechi, care își aduc contribuția prin experiență”. „Problema la
națională este că nu avem prea mult timp de pregătire. Trebuie să
ne comportăm foarte rapid ca o echipă. Antrenorul insistă asupra
noțiunii de grup. Chiar dacă nu suntem Brazilia, știm să dezvoltăm
jocul, dar și să așteptăm”,
a precizat el.

Daniel Niculae consideră că un egal nu ar fi un rezultat bun
nici pentru România și nici pentru Franța. „Ambele echipe
au nevoie de victorie. Doar că noi avem puțin mai multă nevoie
decât voi”
, a adăugat fotbalistul român.

Meciul Franța – România va avea loc sâmbătă, de la ora 22.00, în
grupa D de calificare la Euro-2012, și va fi transmis în direct de
ProTV și pe www.sport.ro.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare zi
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât trebuie să achite
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât…
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la Pro TV
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la…
Devine imposibil în România după 7 iunie. Nu se mai plătește niciun ban
Devine imposibil în România după 7 iunie. Nu se mai plătește niciun ban
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
×